Bucureşti, 18 iulie 2007

 

 

 

 

INFORMARE  DE PRESĂ

 

 

 

 

Aprobarea de către Comisia Europeana a Programului Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”

 

Joi, 12 iulie 2007, Comisia Europeana a aprobat Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” ( POS CCE) împreună cu alte patru programe operaţionale ce beneficiază de finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională  şi Fondul de coeziune în cadrul obiectivului Convergenţă a Politicii de Coeziune a UE.

 

Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” este unul din cele şapte programe operaţionale cu ajutorul cărora se asigură la nivel naţional implementarea asistenţei financiare comunitare prin fondurile structurale  şi reprezintă un instrument pentru realizarea priorităţilor identificate in Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR) şi Planul Naţional de Dezvoltare 2007 - 2013.

 

Acest program răspunde, pe de o parte primei priorităţi a PND 2007 – 2013: „Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere” şi pe de altă parte priorităţii a doua a Cadrului Strategic Naţional  de Referinţă (CSNR), respectiv „Creşterea competitivităţii economice pe termen lung”, contribuind în acelaşi timp, în măsuri diferite, la implementarea tuturor celorlalte priorităţi ale CNSR.

 

Obiectivul general al POS CCE este creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti în vederea reducerii decalajelor faţă de productivitatea medie la nivelul Uniunii. Astfel se urmăreşte ca măsurile întreprinse să genereze până în 2015 o creştere medie a productivităţii de cca. 5,5% anual care să permită României să atingă un nivel de aproximativ 55% din media UE.

 

Implementarea POS CCE va fi susţinută printr-un buget total de cca 3,011 miliarde euro alocate pentru întreaga perioadă de programare, din care contribuţia Uniunii Europene este de aproximativ 84,83% (2,554 miliarde euro), restul fiind reprezentat de cofinanţarea din bugetul naţional.

 

Elaborarea POS CCE a luat în considerare analiza situaţiei curente a antreprenoriatului şi inovării, cu accentuarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), resursele pentru domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI), tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), eficienţă energetică şi protecţia mediului în sectorul energetic.

 

Având în vedere deopotrivă, posibilităţile identificate pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor romaneşti pentru a face faţa noilor provocări şi folosirea oportunităţilor de a opera pe Piaţa Unică Europeană, cât şi eligibilitatea României pentru sprijinul oferit de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul POS CCE au fost definite cinci axe prioritare:

 

- Axa prioritară 1 – Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie

- Axa prioritară 2 – Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate

- Axa prioritară 3 – Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public

- Axa prioritară 4 – Creşterea eficienţei energetice şi a siguranţei în aprovizionare, în contextul combaterii schimbărilor climatice

- Axa prioritară 5 – Asistenţă Tehnică

 

Coordonarea programului operaţional este asigurată de către  Autoritatea de Management pentru POS CCE din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar implementarea operaţiunilor se va realiza prin organismele intermediare desemnate pentru fiecare axă prioritară.

 

Se estimează că primele apeluri pentru depunerea proiectelor se vor lansa începând cu luna septembrie, după aprobarea şi publicarea Documentului Cadru de Implementare.

 

Lansarea apelurilor va fi precedată de publicarea ghidurilor, cât şi a altor informaţii utile beneficiarilor.

 

Toate aceste documente vor putea fi consultate şi descărcate de pe website-ul MEF (Domeniul Economic), respectiv secţiunea Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” : http://www.minind.ro/fond.html.

 

 

 

 

Biroul de presă

al Ministerului Economiei şi Finanţelor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Calea Victoriei nr. 152, sector 1, Bucuresti, Tel. 20 25 399, Fax. 2025 108,

e-mail: birou_presa@minind.ro; www.minind.ro