_files/image003.jpg)
Bucureşti, 16 iulie 2007
INFORMARE DE PRESĂ
Ministerul Economiei şi Finanţelor a definitivat Strategia
Energetică a României. Documentul
final a fost discutat luni, 16 iulie a.c. , în cadrul unei întâlniri de
lucru, coordonată de ministrul Varujan Vosganian.
Discuţiile s-au constituit într-o dezbatere punctuală asupra
documentului final.
O analiză a situaţiei actuale evidenţiază faptul că
România dispune de rezerve importante de cărbune, de un potenţial
hidroenergetic economic amenajabil relativ important şi de un potenţial
tehnic amenajabil de resurse regenerabile semnificativ, ceea ce constituie
premise favorabile susţinerii dezvoltării sectorului energetic pe
termen lung. În condiţiile creşterii prognozate în următorii ani
a preţului la hidrocarburi şi în condiţiile dependenţei de o sursă unică de
aprovizionare cu gaze naturale din import,
producţia de energie pe bază de cărbune şi energia nucleară,
reprezintă principalele opţiuni pentru viitor.
Obiectivul general al strategiei îl
constituie acoperirea integrală a consumului intern de energie
electrică şi termică în condiţii de creştere a
securităţii energetice a ţării, de dezvoltare durabilă
şi cu asigurarea unui nivel corespunzător de competitivitate.
Strategia Energetică Naţională
cuprinde o serie de elemente de noutate, cum ar fi: impactul social şi
politicile sociale, promovarea cercetării şi inovării în
domeniu, dar şi politica energetică în mediul rural.
La finalul întâlnirii s-au acceptat majoritatea prevederilor documentului,
cu excepţia a două problematici rămase în discuţie până
la sfârşitul săptămânii.
Este vorba de adăugarea în Strategie a „diagramei puterilor”, care prezintă
necesarul de putere instalată în capacităţi de producere a
energiei electrice, astfel încât să se asigure vârfurile de consum şi
rezervele de putere.
A doua temă discutată şi amânată până la obţinerea
unui acord este şi reorganizarea producţiei de energie pe bază
de huilă - Valea Jiului. Ministerul şi-a asumat un angajament de
evaluare care să permită o strategie pentru eficientizarea zonelor
miniere şi crearea unui Complex Energetic în Valea Jiului.
Ataşat găsiţi o prezentare a rezumatului Strategiei Energetice a
României.
Biroul de
presă
al
Ministerului Economiei şi Finanţelor