COMUNICAT DE PRESA

 

Ministrul delegat pentru comert s-a intalnit astazi, 26 septembrie 2006, la Bucuresti, cu reprezentantii Consiliului de Consultanta in Afaceri pentru Europa de Sud-Est (Business Advisory Council – BAC).

 

Initiativa a Pactului de Stabilitate, BAC are rolul de a inlesni contactele de afaceri in regiunea de sud-est a Europei pentru a accelera procesul de integrare europeana in aceasta regiune.

 

Iuliu Winkler a precizat in cadrul intalnirii ca „aderarea la Uniunea Europeana va da posibilitatea mediilor de afaceri din noile tari membre, prin politica europeana de vecinatate, sa interactioneze si sa stabileasca mai usor proiecte comune cu celelalte state ale regiunii sud-est europene”.

 

Oficialul Ministerului Economiei si Comertului a mai spus ca procesul de descentralizare va contribui la dezvoltarea economiilor locale si, implicit, la o echlibrare intre regiunile Romaniei. „Viitorul Uniunii Europene este un viitor al regiunilor, iar in acest cadru fiecare comunitate locala si fiecare regiune va avea posibilitatea de a-si promova prioritatile si proiectele, dar si valorile proprii”.

 

Ministrul delegat pentru comert i-a incurajat pe oamenii de afaceri membri BAC sa investeasca in tara noastra nu numai in unitati de productie, ci si de cercetare  si dezvoltare in contextul in care cererea externa de produse romanesti este orientata tot mai mult, peste jumatate din exporturile romanesti, spre produse cu mediu si inalt grad de prelucrare.

 

Membrii Consiliului de Consultanta in Afaceri au apreciat ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana face tara noastra mai atractiva pentru investitorii straini. Firmele reprezentate in BAC si-au exprimat interesul sa investeasca in oportunitatile de afaceri la nivel local/judetean, promovate de ministrul delegat pentru comert.

                                                                                                                      Biroul de Presa

al Ministerului Economiei si Comertului