Biroul de Presa al Ministerului Economiei si Comertului va transmite din partea OPSPI urmatorul

 

COMUNICAT DE PRESA

 

In vederea implementarii de catre Romania a standardelor de transparenta a actelor de administrare a patrimoniului statului, Ministerul Economiei si Comertului prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie si societatea comerciala Electrica S.A. au solicitat acordul firmelor care au achizitionat pachete majoritare de actiuni in cadrul procesului de privatizare a societatilor comerciale din sectorul energetic pentru a face publice contractele de privatizare incheiate.

 

Firmele cu care au fost semnate contractele de privatizare din acest sector sunt OMV AKTIENGESELLSCHAFT din Austria, Gaz de France, din Franta, E.ON RUHRGAS si E.ON Energie A.G., din Germania, CEZ a.s. din Republica Ceha si ENEL Distribuzione S.p.A., din Italia.

 

Cu exceptia lui Gaz de France, care urmeaza sa isi dea acordul maine, 29 noiembrie 2006, celelalte firme au transmis acordul privind publicarea contractelor de privatizare, cu exceptia Planului de Afaceri.

 

Dupa primirea tuturor acordurilor, pe site-ul M.E.C. vor putea fi consultate aceste contracte.

 

 Biroul de Presa

al Ministerului Economiei si Comertului