COMUNICAT DE PRESA

 

 

Comerţul exterior cu mărfuri a crescut cu +20,9%, în primele trei trimestre ale anului 2006,  în faţă de intervalul corespunzător al anului 2005, din care: exportul a crescut cu +16,0 %, iar importul cu +24,5%. 

„Exportul a fost susţinut de produsele fabricate în industriile de tehnologie medie-înaltă, cu complexitate şi valoare adăugată mai ridicată (+28,6%) a căror dinamică a devansat ritmul de creştere a exportului de produse realizate în industriile de joasă şi medie-joasă tehnologie, cu valoare adăugată redusă (+5,7%), aspect care confirmă tendinţa de consolidare continuă a competitivităţii internaţionale a produselor româneşti pe pieţele externe şi valorificarea mai bună a acestora.

Creşterea importului şi a deficitului comercial au fost determinate, în principal, de ritmul susţinut de dezvoltare a economiei şi de procesele de restructurare şi modernizare a industriei în scopul adaptării acesteia la condiţiile de concurenţă şi competitivitate din UE, cât şi de pe piaţa mondială”, a declarat Iuliu Winkler, ministru delegat pentru comerţ.

 

Evoluţii la export

Exportul (FOB) realizat în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2006 a însumat 19.095,9 milioane euro în creştere cu +16,0%, faţă de intervalul corespunzător din 2005. În luna septembrie 2006, exportul a fost de 2.199,6 milioane euro, fiind mai mare cu +9,5% faţă de luna august 2005 şi cu 6,1% faţă de luna septembrie 2005.

Produsele la care s-au consemnat dinamici superioare ritmului mediu de creştere a exportului şi contribuţia acestora la exportul cumulat pe nouă luni 2006, faţă de intervalul corespunzător din 2005, au fost: produse ale industriei navale cu +61,8% (+168,2 milioane euro); vehicule de transport rutier si părţi ale acestora +59,3% (+438,1 milioane euro); aluminiu şi articole din aluminiu +52,8% (+168,8 milioane euro); maşini si aparate, echipamente electrice şi părţi ale acestora +35,8% (+1.004,7 milioane euro); instrumente, aparate de măsură şi control şi părţi ale acestora +30,4% (+29,4 milioane euro); materiale plastice, cauciuc si articole din acestea +25,2% (+160,3 milioane euro); produse ale regnului vegetal +24,4% (+48,2 milioane euro) şi produse alimentare, băuturi şi tutun +23,2% (+21,6 milioane euro).

În acelaşi interval de referinţă, s-a redus exportul la „fontă, fier si otel brut” cu -9,3% (influenţând valoarea exportului cu -137,7 milioane euro) şi la „materiale textile şi articole din acestea” cu -1,5% (-49,1 milioane euro).

Performanţele de ordin calitativ la exportul cumulat pe nouă luni 2006, în comparaţie cu intervalul corespunzător din 2005, rezultă din creşterea mai accelerată a exportului de produse fabricate în industriile de tehnologie medie-înaltă, cu complexitate şi valoare adăugată mai ridicată (cum sunt: maşini, aparate si echipamente electrice şi părţi ale acestora, vehicule de transport şi părţi ale acestora; chimie şi petrochimie; materiale plastice şi cauciuc), respectiv de +28,6%, care a devansat ritmul de creştere a exportului de produse fabricate de industriile de joasă şi medie-joasă tehnologie, cu valoare adăugată redusă (metalurgie; textile; mobilă si produse din lemn; produse alimentare si băuturi), respectiv de +5,7%.

Exportul României a fost direcţionat cu preponderenţă către ţările dezvoltate, care reprezinta 78,9% din totalul exportului. Ponderea exportului către ţările UE-25 a fost de 67,6%. Principalele ţări partenere la export (care ocupă o pondere de 73,4% din totalul exportului) au fost: Italia, cu o pondere de 18,4% în totalul exportului; Germania 15,2%; Turcia 7,7%;  Franţa 7,5%, Ungaria 4,9%; Marea Britanie 4,7%; Bulgaria 2,8%; Austria 2,8%; SUA 2,6%; Spania 2,4%%, Olanda 2,4% şi Grecia 2,0%.

Analiza evoluţiei exportului pe zone şi spaţii de expansiune economică indică creşterea în continuare a exportului către ţările UE-25 cu +15,8% şi un ritm de creştere mai accelerat către ţările din Europa de Est cu +41,1% (care deţin o pondere  de 18,3% în totalul exportului).

Evoluţii la import

Importul cumulat pe nouă luni 2006, calculat în preţuri FOB, a însumat 26.497,5 milioane  euro, iar importul calculat în preţuri CIF a însumat 28.707,4 milioane euro, în creştere cu +24,5% faţă de perioada similară a anului anterior. În luna septembrie, importul FOB a însumat 3.120,4 milioane euro, iar importul CIF a fost de 3.380,6 milioane euro, fiind mai mare cu +18,8% faţă de luna septembrie 2005 şi cu +0,9% faţă de luna august 2006.

Produsele la care s-au consemnat creşteri valorice însemnate şi procentuale peste media importului cumulat pe nouă luni 2006, faţă de nouă luni 2005, au fost: maşini si aparate, echipamente electrice si părţi ale acestora cu +1.598,6 milioane euro (+30,5%); produse minerale (ţiţei, gaze si cărbune) +923,6 milioane euro (+25,2%); vehicule de transport si părţi ale acestora +786,6 milioane euro (+33,4%); metale comune si articole din acestea +709 milioane euro (+34,8%); materiale plastice, cauciuc si produse din acestea +386,3 milioane euro (+27,4%); produse alimentare diverse (zahar, legume si fructe, băuturi si tutun) cu +181,2 milioane euro (+30,8%); produse farmaceutice cu +158,9 milioane euro (+26,5%) şi produse ale regnului vegetal cu +80,4 milioane euro (+25,7%). 

Importul s-a realizat preponderent din ţările dezvoltate, care deţin o pondere de 75% din totalul importului pe nouă luni 2006. Valoarea importului din ţările UE-25 deţine o pondere de 64,4% din totalul importului, în creştere cu 24,4% faţă de nouă luni 2005. Principalele ţări partenere la import (care reprezentă 76,5% din totalul importului), au fost: Germania 14,9% din valoarea totală a importului; Italia cu 14,8 %; Federaţia Rusă 8,8 %; Franţa 6,5%; Turcia 4,8%; China 4 %; Austria 3,9%; Kazahstan 3,4%; Ungaria 3,2%; Polonia 2,7%; Marea Britanie 2,6%; Cehia 2,5%; SUA 2,4% si Spania 2,3%.

Structura importului pe principalele destinaţii economice (cumulat opt luni) relevă că ponderea majoritară a importului este deţinută, în continuare, de materiile prime şi materialele necesare pentru aprovizionarea industriei, cu 49,8% din valoarea totală a importului, urmată de bunurile de capital pentru investiţii destinate modernizării şi dezvoltării economiei cu 21,2%; bunurile de consum cu 15,2% şi echipamente de transport şi părţi ale acestora cu 12,2%.

Deficitul comercial

În intervalul de nouă luni din 2006, deficitul comercial calculat ca diferenţă între exportul de mărfuri calculat la preţuri FOB şi importul la preţuri FOB, a însumat -7.401,6 milioane euro, respectiv de -9.611,5 milioane euro calculat ca diferenţă între exportul FOB şi importul CIF (care include şi serviciile de transport şi asigurare), fiind mai mare faţă de intervalul corespunzător din 2005 cu +2.576,8 milioane euro în preţuri FOB –FOB, respectiv cu 3.011,1 milioane euro în preţuri FOB-CIF.

Produsele cu deficit comercial semnificativ au fost: maşini si aparate, echipamente electrice si părţi ale acestora cu –3.023,9 milioane euro; produse minerale (ţiţei, gaze si cărbune) -2.402,8 milioane euro; vehicule de transport şi părţi ale acestora -1.347,6 milioane euro; produse ale industriei chimice şi industriilor conexe cu -1.336,6 milioane euro (din acestea: produse farmaceutice –734,1 milioane euro); materiale plastice, cauciuc si produse din acestea –999,6 milioane euro; produse alimentare diverse cu – 654,4 milioane euro; hârtie şi cartoane cu – 452,4 milioane euro; piei brute şi tăbăcite – 393,5 milioane euro; materiale pentru construcţii -386,3 milioane euro; instrumente de măsură şi control şi aparate optice – 351,5 milioane euro şi produse ale regnului vegetal şi animal -494,3 milioane euro.

Deficitul comercial la produsele menţionate mai sus a fost compensat parţial de surplusul obţinut la exportul de articole de încălţăminte +745,4 milioane euro; materiale textile si produse din acestea +675,4 milioane euro; mobilă  +469,1 milioane euro; lemn si articole din lemn (exclusiv mobilă) + 411,6 milioane euro şi metale comune şi produse din acestea +64,7 milioane euro.

Structura deficitului comercial pe principalele destinaţii economice arată că principalele produse care au exercitat presiuni asupra balanţei comerciale au fost importurile de bunuri pentru aprovizionarea cu materii prime şi materiale a industriei şi importurile de bunuri pentru investiţii, care au susţinut procesele de restructurare, modernizare şi dezvoltare a industriei din această perioadă (pe opt luni din 2006, industria prelucrătoare a crescut cu 7,7%, faţă de opt luni 2005).

 

 

 

Biroul de Presa

al Ministerului Economiei si Comertului